Hepatita nu inseamna icter

Dr Alecse Valerian Ditoiu, Spitalul Fundeni

Jaundice (engl)

Icterul = coloratia galbena a pielii si mucoaselor, poate sa apara numeroase situatii: hepatita autoimuna, hepatita alcoolica hepatita virala (rar), tumori de cai biliare, litiaza biliara, cancer de pancreas,dar si in anemiile hemolitice – detalii in articol.

Definitia icterului

Icterul este definit drept culoarea galbena a tegumentelor si mucoaselor datorita cresterii bilirubinei din sange.

Ce este bilirubina?

Bilirubina este un reziduu normal de hemoglobina (substanta din globulele rosii care transporta oxigenul).

Globulele rosii batrane sunt distruse in splina, iar din distrugerea lor rezulta si bilirubina, care este preluata de ficat, transformata (conjugata = bilirubina conjugata sau directa), si eliminata in bila, apoi in intestin si materiile fecale, dandu-le acestora culoarea maronie (stercobilinogen); o parte din bilirubina din intestin este absorbita in sange si eliminata prin urina, dandu-i culoarea galbena (urobilinogen). Bilirubina circula in sange sub forma conjugata (metabolizata de icat) si neconjugata, din suma lor rezultand bilirubina totala

Ce cauze are icterul

Sunt numeroase cauze de icter, care pot fi impartite astfel:

  • Icter prehepatic = apare prin distrugerea accelerata a globulelor rosii (icter hemolitic), din aceasta distrugere rezultand bilirubina in cantitate mare ce nu poate fi metabolizata rapid de ficat, depasindu-i puterea de metabolizare  vezi schema
  • Icter prin proasta functionare a ficatului (vezi schema) –(icter hepatocelular sau hepatic din:
    • Hepatita acute virale
    • Hepatita cronica
    • Hepatite autoimune
    • Hepatite medicamentoase
    • Hepatite toxice (ceaiuri, ciuperci, septicemii)
    • Hepatita alcoolica
    • Ciroza hepatica
    • Tumori de ficat
    • Ciroza biliara primitiva
    • Colangita scleroasa autoimuna
    • Tuberculoza hepatica si alte infectii hepatice
    • Parazitoze hepatice
  • Icter prin impiedicarea scurgerii bilei produsa de ficat in intestin (icterul posthepatic sau mecanic) – vezi schema
    • Cancer de cai biliare
    • Litiaza biliara (pietre in caile biliare)
    • Cancerul de cap de pancreas
    • Cancerul de ampula Water
    • Paraziti in caile biliare
    • Infectii biliare (colangite, colecistite)
    • Chiste de pancreas

Icterul si  bilirubina

In orice forma de icter bilirubina este crescuta, dar fractiunile sale sunt modificate diferit in functie de tipul de icter:

  • Icterul hemolitic = icter, anemie, bilirubina neconjugata crescuta, reticulocite crescute
  • Icterul din bolile de ficat = icter, uneori ficat mare, dureros, modificari ale testelor hepatice, bilirubina crescuta – ambele fractiuni
  • Icterul mecanic = icter, scaune decolorate, urina intens portocalie, bilirubina conjugata crescuta

Analize pentru diagnosticul icterului

Daca aveti icter, dupa ce va consulta medicul hepatolog sau gastroenterolog va poate  recomanda unele dintre urmatoarele analize:

  • Bilirubina totala si conjugata
  • Hemograma (scazuta in icterul hemolitic), reticulocite (crescute in icterul hemolitic)
  • Sideremie (crescuta in icterul hemolitic)
  • AST, ALT, GGT, fosfataza alcalina (crescute in icterul hepatic si posthepatic)
  • Colesterol (crescut in icterul colestatic, scazut in ciroza)
  • Albumina serica (scazuta in ciroza si icterul hepatic sever)
  • Ecografie abdominala (modificata in icterul mecanic)
  • Examen CT
  • Examen RMN
  • Colangiografia endosscopica retrograda (ERCP)
  • Markeri virali pentru hepatita A, B, C si D
  • Markeri imunologici pentru hepatita autoimuna
  • Analize specifice pentru determinarea unor cauze toxice de icter (alcool, ciuperci, toxice profesionale, droguri, medicamente, etc)
  • Biopsia hepatica in icterul hepatic

Icter – forum

Icterul inseamna hepatita?

Nu, dupa cum este prezentat mai sus, icterul poate sa apara in hepatita, dar sunt zeci de alte boli cu icter in afara hepatitei.

Icterul se ia (este o boala transmisibila)?

Nu, icterul nu este o boala si nu se transmite. Hepatita A cu icter este o boala transmisibila.

Icterul se vindeca?

Icterul se trateaza in functie de cauza:

  • Icterul hemolitic in general cu cortizon (prednison)
  • Icterul din bolile de ficat – prin tratarea bolii care a dus la icter
  • Icterul mecanic, in general prin operatie clasica, laparoscopica sau endoscopica

Ce este icterul contagios?

Icterul contagios este o forma de icter, rar intalnit astazi dat de o hepatita virala, de obicei acuta

Cand se opereaza icterul?

Icterul se opereaza atunc cand exista un obstacol in calea scurgerii bilei in intestin (icter mecanic): tumori, pietre

Unde se interneaza un bolnav cu icter?

Bolnavul cu icter se interneaza intr-un serviciu de boli interne sau gastroenterologie, uneori la boli infectioase (doar daca este o hepatita acuta cu icter – cauza rara, comparativ cu alte cauze de icter, mult mai numeroase)

Medicamentele pot sa dea icter?

Sunt foarte multe medicamente care pot da icter: rifampicina, paracetamolul, izoniazida, clorpromazina, metildopa, anticonceptionalele, azatioprina, cortizonicele, tolbutamida, unele penicviline, etc

Ce inseamna icter de etiologie mixta si cum se trateaza?

Etiologie mixta = mai multe cauze. Tratamentul se face pentru fiecare cauza a icterului.

Icter obstructiv ce este?

Icterul obstructiv este icterul ce apare prin obstructia (astuparea) cailor biliare (pietre, tumori, etc).

Ce este icterul prehepatic?

Icterul prehepatic este icterul ce apare datorita cresterii distructiei globulelor rosii sanguine, crescand astfel cantitatea de bilirubina ce ajunge la ficat, depasindu-i capacitatile de metabolizare.

Ce este icterul hepatic?

Icterul hepatic este incterul ce apare in imbolnavirea tesutului ficatului

 Ce inseamna icter malign?

Icterul malign este icterul dat de un tip de cancer, sau care se agraveaza rapid, fiind netratabil

Ce inseamna icter benign?

Icterul benign este icterul cauzat de altceva decat cancer, sau care are o evolutie buna cu vindecare rapida.

Ce trebuie sa faci cand ai icter?

Daca aveti icter nu trebuie sa fiti nici disperat, dar nici sa neglijati problema, exista medici competenti care se ocupa de astfel de probleme Cel mai intelept este sa mergeti la un specialist gastroenterolog sau hepatolog pentru o evaluare corecta a situatiei, orice amanare putand avea consecinte neplacute, uneori grave sau ireversibile. Nu mergi la mecanic cand a crapat motorul masinii, ci cand ai vazut o picatura de ulei scursa sub motor. Este normal sa avem aceeasi grija si de organismul nostru, mai ales ca …. chiar daca avem bani, nu avem piese de schimb. Va spun din experienta mea ca pentru orice problema medicala exista o rezolvare, daca aplici solutia potrivita.

Sunt bucuros daca munca mea de scriere a materialului de pe site v-a folosit, si daca v-ati lamurit referitor la problemele dvs medicale.

Daca credeti ca pentru lamurirea problemelor este necesar un consult gastroenterologic, vedeti aici cv-ul meu (trebuie sa stii la ce medic mergi), si modalitatea de programare.